I s t o r i c

Preda, Radu si Stroe, patronii spirituali ai colegiului

In Evul de Mijloc, timpul de formare ai Buzestilor consemneaza data de 1461. In linie barbateasca, ei descindeau, se pare, din Vlad banul. Tatal lor a fost Radu Buzea vel armas, iar dupa mama, proveneau dintr-un vel ban Mogos, ctitorul Manastirii Stanesti (Valcea). Maria, sotia lui Radu armasul, era un fel de vara cu Stanca, sotia lui Mihai Viteazul.

Nicolae lorga, care a stabilit arborele genealogic al Buzestilor, a precizat si momentul apropierii lor de viitorul Mare Voievod - Mihai Viteazul.

Faptul ca Buzestii constatasera cum slugarnicia boierilor munteni fata de otomani se prelungea nepermis, ca birurile, in loc sa scada, cresteau vazand cu ochii, de la domnitor la domnitor, si-au propus sa-si puna in joc tot prestigiul lor economic, diplomatic si militar.

Descoperind in banul Mihai un iubitor de dreptate si sprijinitor al bisericii ortodoxe, fratii Buzesti ii refac biografia si constata ca era fiul natural al lui Patrascu cel Bun si al Teodorei. Deci era os domnesc, pe care se puteau bizui si increde deplin. De aceea i s-au alaturat cu tot ceea ce le apartinea.

Locul lor de bastina a fost satul Cepturoaia, in care au ridicat Manastirea Calui (judetul Olt), dupa cum se poate vedea din pisania aflata pe zidul de intrare in lacas.

Manastirea e opera unor mesteri transilvaneni care au ridicat si zidul de incinta, puternic ca o cetate. In interiorul ei "si-au pus Buzestii pe Minea zugravul sa invesniceasca (...) nu numai chipul lor de ctitori, ci si pe al lui Petru Cercel si mai ales pe al lui Mihai Voda Viteazul, semn ca se considerau rude si ca in vecie s-au vrut legati de zodia lui, cum sunt legate stelele Carului Mare de Steaua Polara".

In 1593, cand Alexandru cel Rau l-a surghiunit pe Mihai, Stroe Buzescu l-a insotit in Transilvania si la Constantinopol.

Dupa obtinerea domniei, Mihai Viteazul l-a trimis in tara ca loctiitor al sau pe Stroe Buzescu, iar Preda si Radu i-au pregatit inscaunarea (sept. 1593). De aici inainte, pana la decapitarea Voievodului (aug. 9/l9/1601), cei trei Buzesti au fost nedespartiti de Mihai Viteazul.

Dovada fidelitatii lor, prin alese acte de eroism, si-a inceput confirmarea la 13 sept. 1594, cand lupta impotriva otomanilor s-a declansat alaturi de fratii lor moldoveni. A fost meritul lui Stroe Buzescu sa trateze in acest sens cu domnitorul Aron Voda.

Stroe Buzescu a intruchipat imaginea diplomatului calm, echilibrat, dar si a militarului care stie sa fie si un bun strateg, ori tactician pe campul de lupta. De numele lui se leaga coordonarea unor solii oficiale catre guvernatorul Ardealului Sigismund Bathory, catre regele polon Jan Zamoyski, ori a imparatului Rudolf al II-lea. I-au stat alaturi cei doi frati - Preda si Radu.

Increderea castigata de Stroe in urma bataliei cu turcii de la 1594 il determina pe Mihai Viteazul sa-l angajeze dimpreuna cu fratii sai si in bataliile din 1 si 8 ianuarie 1595 de la Harsova si Silistra; apoi cu jefuitorii de tatari sau tatari si turci, de la 14 si 15 ianuarie din acelasi an.

Fratietatea de arme a stralucit in epopeea de la Calugareni (1595), in batalia de la Targoviste, ca si in cea de la Giurgiu, cand romanii au aruncat in Dunare o parte din armatele lui Sinan-Pasa.

In toate aceste infrangeri ale otomanilor, Mihai Viteazul a stiut sa se sprijine pe biserica ortodoxa si incet-incet sa le recastige increderea. Legaturile avute cu Patriarhul ecumenic, dar mai cu seama cu loctiitorul acestuia, Meletie Pigas, printr-o corespondenta asidua, cu subtexte numai de cei doi stiute, determina inregistrarea unui eveniment epocal. Este vorba de o scrisoare de la Poarta, datata 20 iulie 1597, prin care Mihai Viteazul era instiintat ca i se asigura domnia pe viata, recunoscandu-l ca urmas al sau pe Nicolae Patrascu si reducerea tributului la jumatate.

De acum, boierii Buzesti nazuiau tot mai mult spre unitate si independenta, cunoscand destul de bine siretlicurile otomanilor.

Sa retinem si doua momente de inaltare afectiva. Primul priveste grija pe care trebuiau s-o aiba boierii Buzesti fata de fiul Voievodului (Nicolae Patrascu, lasat la Targoviste sub supravegherea Mitropolitului Eftimie). Al doilea moment este rascolitor, sublim si dramatic deopotriva in desfasurarea lui. In 1598, cand "turcii incepura a se semeti si incepura iar a prada si a robi tara", cei trei stalpi ai apararii au fost alaturi de Domnitor in campania de peste Dunare.

La asediul Vidinului, cand Mihai Voda "cat pe ce era sa fie strapuns de sulite otomane, Preda Buzescu si cu frate-su Stroe Stolnicul... grabira si taiara capul turcului si pre celelalte solii lui si izbavira pe Mihai Voda din mainile turcilor. Si multa barbatie aratara Buzestii inaintea lui Mihai Voda, caci se luptara cu vrajmasii si izbavira pre domnul lor den peire".

In planul militar al acestor actiuni, Radu Buzescu a condus impreuna cu Udrea banul aripa stanga alcatuita din ostile Jiului si ale Mehedintilor si in batalia de la Selimbar determinand victoria din 18 octombrie 1599 si intrarea in Alba lulia. Documentele ni-l prezinta pe Radu Buzescu ca pe unul care a colaborat intens la administrarea si carmuirea Transilvaniei.

Incununarea devotamentului si priceperii Buzestilor a avut loc in mai 1600, cand s-a realizat prima unire a celor trei tari romane sub domnia lui Mihai Viteazul. Un hrisov din 6 iulie arata ca Mihai Viteazul s-a proclamat atunci: "Domn al tarii Romanesti si al Ardealului si a toata tara Moldovei".

Nu se stie precis daca Buzestii au fost alaturi de Mihai la Miraslau. Sigur este ca l-au intampinat pe domnitor in apropierea Sibiului. Au fost alaturi de domnitor in toamna si iarna din 1600-1601, iar atunci cand Sangeacul din Vidin si din Nicopole, cu 4000 de turci, a trecut Dunarea si s-a indreptat spre Craiova, Mihai l-a numit pe Preda Mare Ban, cu insarcinarea de a apara Oltenia.

Preda i-a infrant pe turci. Steagul Sangeacului de Vidin capturat in lupta de langa Craiova l-a purtat Mihai pana la Praga, asezandu-l la picioarele imparatului Rudolf al II-lea, ca pe un trofeu si ca pe cea din urma slujba adusa tarii lui, crestinatatii si Europei intregi.

In iunie 1601, Buzestii razvratesc tara impotriva lui Simion Movila (aflat in Tara Romaneasca), invingandu-l pe Milcov.

Dupa disparitia tragica a Marelui Voievod, Radu s-a ingrijit de aducerea capului si asezarea lui cu mare cinste si evlavie la Manastirea Dealu de la Targoviste.

In toamna anului 1601, Stroe Buzescu a plecat la Praga ca sol al Tarii Romanesti, guvernata de Buzesti.

Oricare dintre Buzesti ar fi putut prelua tronul Tarii Romanesti dupa disparitia Marelui Voievod, dar, la Praga, diplomatic, si in tara, l-au sustinut pe Radu Serban, fost paharnic in divanul lui Mihai.

Buzestii au ramas in continuare "factori de domnie", ocrotitori ai lui Radu Serban si obladuitori principali in lupta antiotomana.

In luptele lui Radu Serban, Preda "comanda grosul ostirii". Radu era sol in

Transilvania sau la Praga, iar Stroe se batea vitejeste in luptele de la Ogretin si Teiusani cu ginerele hanului Gapi Ghirai.

Intre 1602-1610, un gramatic din casa Buzestilor, plecand de la cronica lui Teodosie Rudeanul, mare logofat la curtea Voievodului Mihai (1597) si a altor izvoare interne si straine, redacteaza Cronica Buzestilor. Ea cuprinde istoria zbuciumata a domnitorului, de la urcarea sa pe tron pana in septembrie 1600. Cu privire la rolul lui Stroe Buzescu, citim intre altele: "Daca a vazut el (Stroe) atata greutate si nevoie asupra capului domniei mele, pentru domnia mea ... si pentru patria noastra ca sa ne scoata din mana dusmanilor nostri, a iesit din randuri, l-a infruntat pe cel mai dibaci luptator dintre tatari, invingandu-l".

Viata lui Stroe, cel mai viteaz dintre cei trei Buzesti, o rezuma piatra de mormant scrisa sub dictarea directa a sotiei sale, Sima Stolniceasa: "Aceasta piatra pe groapa Jupanului Stroe Buzescu ce-a fost Stolnic la Mihai Voda si-a fost la toate razboaiele dimpreuna cu domnul sau ca o sluga credincioasa si la razboiul dintai dobandi rana la mana stanga de la turci, si la razboiul de la Giurgiu, cand se lovi cu hanul, se rani la ochi de sageata. Si-au slujit Stroe lui Mihai Voda pana pieri..."

Si mai departe inscrie soliile si luptele cu Simion Movila, sfarsind cu lupta de la Teiusani, "de se lovi cu Marza, cumnatul hanului si-l injunghie pe el. Si dintr-acel razboi se rani la obraz si peste trei saptamani, se intampla moartea in luna octombrie 2 zile, veleat 7.110 (1602)”.

Dar o femeie ca Sima Stolniceasca, traita in atmosfera eroica a acelor vremuri, nu putea sfarsi o inscriptie funerara fara un gand al ei, care putea fi si al intregii tari: "Si nu fu pe voia cainilor de tatari..."

Rugandu-se pentru iertarea pacatelor viteazului ei sot, Sima Stolniceasa preciza: "Daca voi muri, sa ma ingropati langa dumnealui aici".

In substanta unui asemenea gand testamentar se afla nu numai recunostinta, ci si mandrie, dimpreuna cu privilegiul de a fi fost alaturi de un mare ostas viteaz.

Avea dreptate istoricul si scriitorul Dumitru Almas, rascolit de tehnica basoreliefului realizata de N. Balcescu in Istoria Romanilor subt Mihai Voda Viteazul, sa pecetluiasca imaginea colaborarii Voievodului cu cei trei sfetnici si luptatori: "Daca Mihai Voda a fost un luceafar in zori, Buzestii au figurat ca acele astre politice si militare de marimea intai, care i-au amplificat si inaltarea spre culmi si stralucirea".

La toate aceste fapte trebuie sa se fi gandit conducerea Gimnaziului Real din Craiova cand a solicitat si Ministerul Instructiunii a aprobat la 9 ianuarie 1910 acordarea numelui scolii de Fratii Buzesti.

De 94 de ani, renumele celor trei Buzesti - Preda, Radu si Stroe - este purtat de liceul nostru, ei devenind astfel patroni spirituali pentru totdeauna. Numai asa, Liceul "Fratii Buzesti" a capatat o denumire unica in tara.